Un nou serviciu de imagistică prin rezonanță magnetică (RMN) a fost inaugurat azi în incinta SJUR (Spitalul Județean de Urgență Reșița), acesta urmând a fi furnizat de un operator privat prin intermediul Clinicii Sf. Alexandru. Prezent la inaugurare, președintele Consiliului Județean, Romeo Dunca, a subliniat: „Este un aparat de ultimă generație, care a ieșit pe poarta fabricii la data de 21 ianuarie și a ajuns aici pe data de 23. Investiția noastră a fost zero și, de acum, nici nu mai plătim nimic. Câștigul nostru, concret, este numărul mare de operațiuni pe care le putem face și, mai ales, faptul că cetățenii nu vor mai fi nevoiți să parcurgă distanțe mari!“
Costurile asociate aparatului precedent, vechi de 11 ani, erau de aproximativ 127.000 de lei pe lună (din care „doar” 40.000 de lei reprezentau consumul de energie electrică), în timp ce performanțele acestuia erau mai mult decât modeste. „Partenerii noștri au achiziționat aparatul, l-au instalat și acoperă toate costurile. Numărul pacienților care beneficiază de investigații va crește considerabil, la aproximativ 14 pacienți în 10-12 ore, de luni până vineri. Cu aparatul RMN vechi, lucram doar două zile pe săptămână și efectuam 4-5 investigații în acele două zile. Citirea rezultatelor se va face atât aici, pe loc, cât și prin telemedicină, de către o companie specializată în acest domeniu”, a explicat managerul SJUR, Călin Mircea Laza.
Conform contractului semnat cu SJUR, Clinica Sf. Alexandru se angajează ca, în cazul intervențiilor de urgență, rezultatele investigațiilor să fie livrate în 15 minute, iar pentru investigațiile normale fără urgență, în termen de 24 de ore, atât pe suport CD, cât și în format tipărit. Un alt beneficiu pentru SJUR va consta într-o cotă parte din profit, respectiv 10% în primul an al parteneriatului. Această cotă va crește cu câte 2% în fiecare an ulterior, astfel încât în al cincilea an, ultimul din contract, redevența să ajungă la 20% din profitul generat de activitatea de imagistică, dar nu mai puțin de o sumă minimă garantată de 10.000 de lei pe lună.
„În trecut, am avut numai cheltuieli, chiar dacă s-au efectuat multe investigații care nu au fost niciodată contabilizate. Existau situații în care pacienții erau tratați pe UPU (Urgențe Primiri și Tratamente) și li se făcea investigația, apoi plecau, iar spitalul nu facturează către UPU și astfel se pierdeau banii. Sau se efectuau investigații care nu erau înregistrate, iar uneori numărul de operațiuni era chiar șters. Aceasta a fost una dintre motivele pentru care am fost nemulțumit și am dorit să facem acest schimb. Acum, orice fraudă este complet eliminată!”, a explicat Romeo Dunca.
Toate avizele necesare pentru exploatarea aparatului au fost deja obținute, iar ultimul pas constă în semnarea contractului cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate. „În aceste zile, atât noi, cât și Clinica, suntem așteptați la CJAS pentru a depune dosarele, astfel încât să putem efectua investigații pe baza biletelor de trimitere, atât în spital, acolo unde bolnavul necesită tratament, cât și în regim de ambulatoriu”, a adăugat managerul SJUR, Călin Mircea Laza.