În această dimineață, la ora 04.09, polițiști din cadrul Stațiunii Băile Herculane au fost sesizați prin apel 112, despre faptul că pe DN 6, la ieșire din localitatea Domașnea, un autoturism circula haotic.
În urma sesizării, echipajul de poliție a identificat și oprit în trafic autoturismul în cauză, în localitatea Plugova.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 53 de ani, din județul Dolj, care, la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat că avea o alcoolemie de 1,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, la verificarea documentelor, s-a stabilit că bărbatul nu deținea permis de conducere, documentul figurând cu mențiunea „anulat”.
Bărbatul în cauză a fost condus la cea mai apropiată unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice, iar polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este anulat și conducerea unui vehicul pe drumurile publice, sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: IPJ Caraș-Severin