Deputatul din partea PSD, Romulus Marius Damian, a subliniat că atât produsele din tutun, cât și alternativele acestora reprezintă o amenințare serioasă pentru viața tinerilor și că aceștia trebuie protejați de acest pericol real.

Parlamentul României a aprobat o lege care vizează reducerea expunerii copiilor și tinerilor la produsele din tutun, impunând sancțiuni severe pentru cei care o încalcă. Amenzi de până la 10.000 sau 20.000 de lei și chiar suspendarea sau închiderea activității sunt prevăzute pentru încălcări sau recidive.

„Școlile din România se confruntă din ce în ce mai mult cu acest fenomen regretabil, iar tinerii sunt tot mai expuși tentațiilor produselor din tutun sau celor similare încă de la o vârstă fragedă”, a declarat deputatul Marius Damian (PSD). Accesul facil la aceste produse pune în pericol tinerii, motiv pentru care sunt necesare reglementări stricte privind comercializarea și consumul acestora în școli.

În cadrul Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, unde activează și deputatul social-democrat, s-a votat în unanimitate inițiativa PSD prin care se interzice utilizarea în școli, de către elevi, a tuturor produselor care conțin tutun, a țigaretelor electronice, a cartușelor de reumplere pentru acestea, a dispozitivelor electronice pentru încălzirea tutunului și a produselor destinate inhalării fără ardere din înlocuitori de tutun, a pliculețelor cu nicotină pentru uz oral și a altor produse similare.

„Legea interzice vânzarea produselor din tutun către cei sub 18 ani și comercializarea lor prin automate sau dispozitive de tipul easybox/locker. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaților. În cazul încălcării acestor reglementări, sancțiunile sunt severe. Prima abatere atrage o amendă de 10.000 de lei și suspendarea activității pentru 30 de zile, iar recidiva aduce o amendă de 20.000 de lei și închiderea unității. Prin aceste inițiative, ne dorim să contribuim la reducerea expunerii tinerilor la aceste produse dăunătoare și să-i facem să înțeleagă pericolul pe care-l presupune consumul de produse din tutun sau similare”, a concluzionat deputatul Romulus Marius Damian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.