Termenul limită pentru ofertele de modernizare a Gării din Băile Herculane s-a încheiat astăzi, iar Compania CFR a primit două propuneri pentru acest proiect, considerat a fi una dintre cele mai frumoase gări din Europa.

SC CMA CONSTRUCT DEVELOPEMENT din Voluntari și ASOCIEREA SC GDO MOV IMPEX SRL (Baia Mare)- GLB TRANSARK SRL (București), condusă de SC GDO MOV IMPEX SRL, sunt operatorii economici care au depus oferte pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a celor două corpuri de clădire din stația Băile Herculane. Această investiție, în valoare maximă de 19,3 milioane de lei, va fi finanțată prin Programul Transporturi 2021 – 2027.

Conform anunțului de licitație publicat pe SEAP, durata contractului de modernizare va fi de 26 de luni, dintre care 9 luni vor fi alocate pentru elaborarea proiectului tehnic și 17 luni pentru execuția lucrărilor.

Restaurarea și reablitarea clădirii Gării Băile Herculane, cuprinse în contract

Modernizarea va implica restaurarea și reabilitarea clădirii existente, un monument istoric, cu respectarea recomandărilor expertului tehnic pentru monumente istorice. Aceasta va include compartimentarea în scopul funcționalizării, modernizării și refacerii instalațiilor, restaurarea elementelor interioare și exterioare originale degradate, cum ar fi picturile inițiale și mozaicurile.

De asemenea, sala de așteptare va fi amenajată în holul central, iar ghișeul pentru casa de bilete va fi refăcut după modelul inițial. Alte lucrări vor include restaurarea ceasului și a scării interioare, precum și facilități pentru persoanele cu dizabilități și amenajarea unei zone de parcare. De asemenea, se va monta un afișaj electronic pentru informarea publicului călător.

În paralel, clădirea auxiliară se va transforma într-un Centru de Instruire a Personalului Feroviar prin lucrări de recompartimentare, care vor implica desfacerea unor pereți existenți nestructurali și realizarea unor pereți din gips carton. Fațadele și planșeul din zona de acces vor fi restaurate conform studiului istoric.

Modernizarea ansamblului de clădiri din stația Băile Herculane va implica, de asemenea, lucrări de restaurare și reconfigurare la interiorul și exteriorul celor două corpuri de clădire, înlocuirea instalațiilor sanitare, termotehnologice și electrice, precum și a instalațiilor de detecție și semnalizare la incendiu. De asemenea, se va reabilita peronul aferent liniei I și se vor amenaja facilități pentru persoanele cu dizabilități, în scopul îmbunătățirii condițiilor de exploatare și pentru asigurarea unor servicii moderne publicului călător.

Firmele care au depus ofertele pentru modernizarea Gării din Herculane au experiență în domeniu, cu participări anterioare și în alte proiecte de amploare, cum ar fi modernizarea Gării de Nord din București. Acestea au demonstrat competență și în fața unor provocări, inclusiv în instanță, în cazul menționat, când firma din Voluntari a obținut câștig de cauză. Aceasta are în portofoliu centre logistice, patinoarul din Otopeni și mari centre comerciale în diverse orașe din țară. Cu toate acestea, lucrările la gările monument istoric prezintă provocări specifice, care necesită expertiză și atenție deosebită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.