Vești bune pentru turiști, anunță Romsilva. „Pentru a putea ajunge la atracțiile naturale din Parcul Național Cheile Nerei – Beușnița au fost efectuate reparați și lucrări de întreținere pentru siguranța celor care vor să ne viziteze. Vă invităm să pășiți în siguranță pe noile podețe și poduri de la următoarele obiective turistice: Cascada Bigăr , Cheile Șușarei, Ochiul Beiului și Cascada Beușnița
Pe această cale atragem atenția tuturor celor care ne vizitează să nu mai lase în urmă gunoaie după drumețiile lor. Pe raza parcului există 9 trasee turistice pe o lungime totală de 92,8 km, acestea fiind marcate și omologate” spun cei de la Romsilva.
Pe raza parcului există nouă trasee turistice pe o lungime totală de 92,8 km, acestea fiind marcate și omologate. Unul din cele mai explorate trasee prin Parcul Național Cheile Nerei începe la Păstrăvăria Nei apoi se merge spre Ochiul Beiului și Cascada Beusnita, fiind un traseu de două ore și jumătate dus-întors, aproximativ 12 kilometri. Traseul de la Ochiul Bei până la Cascada Beușnita este marcat printr-o cruce de culoare roșie.
Tot în Cheile Nerei se găsește și Cascada Bigar, care, chiar după ce s-a dărâmat, este unul din punctele principale de atracție în zonă.