Un bărbat de 40 de ani, din oraşul Bocşa, care ameninţa că se va arunca în gol de la etajul patru al unui bloc a fost salvat de echipele de intervenţie trimise la faţa locului, la capătul unor negocieri care au durat circa o oră. Imediat după anunţarea tentativei de suicid, echipe ale Poliţiei Bocşa, un negociator de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale şi angajaţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă s-au deplasat la locul incidentului şi au început negocierile cu bărbatul în cauză pentru a-l convinge să renunţe la gestul său.

„În paralel, poliţiştii, cu sprijinul pompierilor militari şi al lucrătorilor Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bocşa, au instalat în faţa blocului o pernă de salvare improvizată, folosind o barcă pneumatică deasupra căreia şi pe lângă aceasta fiind aşezate saltele de pat, aduse de urgenţă de la Centrul pentru Persoane Vârstnice Bocşa”, a transmis IPJ Caraş-Severin.

După aproximativ o oră de negociere, bărbatul a fost convins de un vecin să deschidă uşa apartamentului, permiţând astfel accesul echipelor de salvare în interior. El a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă pentru evaluare medicală.

Primele verificări făcute de polițiști au relevat faptul că bărbatul ar fi recurs la acest gest pe fondul unor neînţelegeri în familie, în urmă cu două zile.Poliţiştii au emis un ordin de protecţie provizorie pe numele bărbatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.