Se circulă îngreunat pe DN 6, în zona localității Plugova (CS), din cauza unor fisuri la partea carosabilă, creându-se o diferență de nivel care afectează circulația rutieră. Drumarii efectuează lucrări pentru remedierea provizorie a situației. În zonă a fost instituită restricție rutieră temporară, la 30 km/h, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara, regie ce are în subordine drumurile naționale și autostrăzile din județete Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș.
„Săptămâna trecută au fost executate lucrări de remediere la tasarea produsă în zona dealului Plugovei, tasări apărute după ploile abundente din ultima perioadă. Au fost executate lucrări pentru șanțuri de gardă, un dren longitudinal de 50 metri lungime, excavații, drenuri transversale pentru captarea infiltrațiilor de apă din sistemul rutier, apoi s-a refăcut sistemul rutier cu geotextile, piatră brută, balast, strat de piatră spartă și trei straturi de asfalt. Drumarii intervin în regim provizoriu, urmând să fie realizată o expertiză geotehnică pentru a vedea care este cauza cedării” spune DRDP Timișoara.
DRDP Timișoara roagă conducătorii auto să respecte semnalizarea rutieră instituită, precum și indicațiile polițiștilor rutieri, să dea dovadă de răbdare și să circule cu atenție sporită! Cei care parcurg drumul dinspre Drobeta Turnu Severin spre Timișoara însă se plâng de coada care începe de la Mehadia și e până la Plugova. Una din rutele ocolitoare ar fi prin Iablaniță, pe un drum bun, asfaltat și pitoresc, plin de serpentine.