Ministerul Mediului a emis, marți, acordul de mediu pentru finalizarea lucrărilor la Amenajarea Hidroenergetică Cerna – Belareca, a anunțat ministrul Mircea Fechet, conform Agerpres.

„Dăm undă verde pentru finalizarea Amenajării Hidroenergetice Cerna – Belareca, un proiect strategic care contribuie la independența energetică a României. Am emis acordul de mediu pentru acest obiectiv situat în localitățile Băile Herculane, Mehadia și Cornereva, județul Caraș-Severin. Proiectul va crește capacitatea de producție medie de energie cu 40,2 GWh pe an. De asemenea, acumularea unui volum util de 7,11 milioane metri cubi în barajul de la Cornereva va permite stocarea a aproximativ 4,15 GWh energie electrică”, a precizat Fechet într-o postare pe Facebook.

Ministrul a evidențiat că Amenajarea Cerna – Belareca este unul dintre cele mai vechi proiecte hidroenergetice din România, lucrările fiind inițiate în urmă cu 45 de ani. Investiția a fost suspendată în anii ’90, când proiectul era realizat în proporție de 80%.

„Proiectul a fost evaluat din punct de vedere al impactului asupra mediului, respectând prevederile legale naționale și normele europene. Cele trei studii de specialitate – Studiul de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă, Studiul de evaluare adecvată și Raportul privind impactul asupra mediului – au fost supuse consultării publice. Acestea au dus la includerea unor măsuri de prevenire și reducere a impactului asupra mediului, inclusiv monitorizarea în timpul execuției lucrărilor și a exploatării AHE Cerna – Belareca”, a explicat Fechet.

Conform Ministerului Mediului, studiile privind proiectul au fost disponibile pentru consultare publică începând cu 2 octombrie 2024, fără a fi primite solicitări pentru organizarea unei dezbateri publice sau observații asupra proiectului ori studiilor elaborate.

Amenajarea hidroenergetică Cerna – Belareca include două trepte de cădere, una pe râul Cerna și cealaltă pe râul Belareca, punctul de interconectare fiind centrala Herculane.

„Această investiție, realizată de Hidroelectrica, se alătură altor proiecte aflate în diverse stadii de execuție, contribuind la valorificarea resurselor hidroenergetice ale României, consolidarea securității energetice și menținerea sub control a costurilor energiei electrice”, a adăugat Fechet pe rețelele sociale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.