După ani de așteptare, Gara Băile Herculane, considerată una dintre cele mai frumoase și istorice stații CFR din România, va intra într-un amplu proces de reabilitare. Proiectul, finanțat prin Programul Operațional Transport 2021–2027, are o valoare estimată la 19,3 milioane de lei și vizează modernizarea completă a ansamblului feroviar.
Contractul de execuție a fost atribuit asocierii GDO MOV Impex (Baia Mare) – GLB TRANSARK (București), în urma unei licitații lansate în ianuarie 2024. Lucrările vor include restaurarea clădirii principale, monument istoric, și transformarea clădirii auxiliare într-un centru de instruire pentru personalul feroviar. De asemenea, vor fi modernizate instalațiile sanitare, electrice și termice, peronul liniei I va fi reabilitat, iar accesibilitatea pentru persoanele cu dizabilități va fi îmbunătățită.
Durata totală a proiectului este de 87 de luni, împărțită în 9 luni pentru proiectare, 17 luni pentru execuție și 60 de luni pentru perioada de garanție. În prezent, se află în desfășurare licitația pentru achiziția serviciilor de consultanță și supervizare a lucrărilor, cu un termen de depunere a ofertelor stabilit pentru 28 mai 2025. Execuția efectivă a lucrărilor va începe după finalizarea acestei etape.
Gara Băile Herculane, inaugurată în 1878, este situată pe linia CF București Nord – Timișoara Nord – Jimbolia și figurează pe Lista Monumentelor Istorice din 2015. Prin acest proiect de reabilitare, se urmărește nu doar conservarea patrimoniului arhitectural, ci și oferirea unor servicii moderne și confortabile pentru călători.
Credit foto: Banatul Montan / Facebook


