Consiliul Local Caransebeș a aprobat, în cadrul unei ședințe extraordinare desfășurate miercuri, alocarea sumei de 400.000 de lei din bugetul local pentru finanțări nerambursabile acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice.
Fondurile vor fi distribuite către proiecte care vizează domenii de interes pentru comunitate, de la activități sociale și educaționale, până la sport, cultură și culte religioase.
Cea mai mare parte a bugetului, respectiv 160.000 de lei, reprezentând 40% din suma totală, a fost alocată pentru proiecte sociale, educaționale și de protecția mediului. Sectorul sportiv va beneficia de 110.000 de lei, fondurile urmând să susțină activități sportive de performanță, sport amator și competiții școlare.
Pentru proiectele culturale au fost repartizați 70.000 de lei, în timp ce cultele religioase vor avea la dispoziție 60.000 de lei. Comparativ cu anii anteriori, domeniul religios primește o finanțare mai redusă, administrația locală orientând o parte mai mare din resurse către proiectele cu impact social și educațional.
Propunerea privind repartizarea fondurilor, inițiată de primarul Felix Borcean, a fost aprobată în unanimitate de cei 14 consilieri locali prezenți la ședință.
Pot solicita finanțare nerambursabilă persoane juridice fără scop patrimonial, asociații, fundații sau persoane fizice care desfășoară activități în beneficiul comunității din municipiul Caransebeș și care depun proiecte eligibile în cadrul programului de finanțare.
Documentația necesară pentru întocmirea și depunerea proiectelor poate fi consultată pe site-ul Primăriei Caransebeș sau poate fi ridicată de la sediul instituției.
Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 24 iunie 2026, ora 16:00. După această dată, proiectele vor intra în procesul de evaluare, urmând ca fondurile să fie acordate inițiativelor selectate conform criteriilor stabilite de administrația locală.


