Consiliul Județean Caraș-Severin va avea în 2026 un buget mai mare decât în anul precedent, în ciuda contextului economic dificil și a restricțiilor financiare impuse la nivel guvernamental. Potrivit președintelui instituției, Silviu Hurduzeu, peste 40% din veniturile administrației județene provin din fonduri europene nerambursabile.
Conform datelor prezentate de conducerea Consiliului Județean, veniturile estimate pentru anul 2026 ajung la aproximativ 497,4 milioane de lei, dintre care 200,4 milioane de lei reprezintă finanțări europene. Comparativ, în 2025, bugetul propriu aprobat al administrației județene depășea 485 de milioane de lei, iar veniturile proprii se situau la aproximativ 390 de milioane de lei.
„Așa cum am promis, voi prezenta în zilele acestea câteva dintre coordonatele bugetului județului pentru anul 2026, pe care Consiliul Județean urmează să-l aprobe în ședința de luni, 11 mai. Începem cu fondurile europene: peste 40% din veniturile Consiliului Județean Caraș-Severin în anul 2026 provin din fonduri europene. 200,4 milioane de lei sunt fonduri europene, dintr-un total de 497,4 milioane de lei venituri. Anul acesta, vom cheltui 237 de milioane de lei pentru proiecte cu fonduri europene”, a declarat Silviu Hurduzeu.
În anul precedent, diferența dintre venituri și cheltuieli a fost acoperită din excedentul bugetar rămas din 2024, în valoare de aproape 95 de milioane de lei. Pentru 2026, administrația județeană pune accent pe atragerea și utilizarea fondurilor europene pentru investiții și proiecte de dezvoltare.
Sumele alocate pentru proiectele finanțate din bani europeni ar urma să susțină investiții în infrastructură, sănătate, educație și modernizarea serviciilor publice din județ.
Bugetul pentru anul 2026 urmează să fie supus aprobării în ședința Consiliului Județean programată pentru 11 mai.



