Inspectorii din cadrul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Banat au aplicat sancțiuni de peste 100.000 de lei primăriilor Bocșa și Obreja, în urma unor controale desfășurate în primele șase luni ale anului. Acțiunile, planificate și neplanificate, au vizat protejarea resurselor de apă și a infrastructurii împotriva inundațiilor.
Primăria Bocșa a primit două amenzi, în valoare totală de 70.000 de lei. Sancțiunile au fost aplicate pentru necurățarea malurilor râurilor și pentru existența unei construcții ilegale pe cursul de apă. „UAT Bocșa nu a dezafectat un pod din tuburi de beton construit fără acte de reglementare, fapt ce a atras o sancțiune de 35.000 de lei”, au explicat reprezentanții ABA Banat.
Primăria Obreja a fost amendată cu 35.000 de lei pentru nerespectarea obligațiilor de salubrizare a cursurilor de apă.
În total, inspectorii ABA Banat au efectuat peste 300 de verificări în aria de competență în prima jumătate a anului. Pe lângă sancțiunile aplicate primăriilor, au fost amendate și persoane fizice și juridice. Două persoane au primit amenzi de 30.000 de lei pentru lucrări neautorizate pe Dunăre – un ponton și o apărare de mal –, iar o societate comercială a fost sancționată cu 75.000 de lei pentru construirea ilegală a unei structuri în albia râului Cerna.
„Respectarea legislației privind gospodărirea apelor este esențială pentru protecția mediului și siguranța comunităților. Abaterile atrag sancțiuni și măsuri corective obligatorii”, au transmis oficialii ABA Banat.


