Președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu, critică intenția Guvernului de a reduce cheltuielile de personal din administrațiile locale, afirmând că o reformă reală nu poate fi realizată prin măsuri uniforme și fără consultarea autorităților din teritoriu.
În contextul protestelor declanșate în mai multe primării din țară, Hurduzeu susține că angajații din administrația locală nu ar trebui tratați drept o problemă, ci parte a soluției într-un proces autentic de reformă administrativă.
„Reforma trebuie bazată pe dialog și date demografice”
Președintele CJ consideră că reorganizarea administrativ-teritorială trebuie fundamentată pe analize obiective și pe realități demografice, nu impusă prin decizii generale.
„Guvernul pune carul înaintea boilor! Este anormal să reducem anvelopa salarială fără un Buget de stat aprobat și fără a clarifica alocările către teritoriu. Aceste sume, din TVA și impozit pe venit, sunt rezultatul activității economice locale, nu ‘mila’ Executivului”, a declarat Hurduzeu.
Oficialul se opune diminuării acestor alocări, în special în unitățile administrativ-teritoriale care au în derulare proiecte de infrastructură, argumentând că reducerea fondurilor poate afecta investițiile și dezvoltarea locală.
Critici privind lipsa consultării
Silviu Hurduzeu a subliniat că a solicitat încă din toamnă o consultare reală cu administrațiile locale, înaintea adoptării unor măsuri cu impact direct asupra funcționării primăriilor.
„Era bine să avem buget pe 2026 ca să putem vedea efectele acestor tăieri. Alocările din TVA și impozitul pe venit trebuie să rămână în cotele prevăzute de Codul Fiscal”, a precizat acesta.
În același timp, președintele CJ a transmis un apel la echilibru în ceea ce privește protestele angajaților din administrație, avertizând că acestea nu ar trebui să afecteze serviciile publice oferite contribuabililor.
„Angajații trebuie să fie atenți să nu alimenteze, prin proteste, narativul Premierului privind eficiența muncii. E important ca viața plătitorilor de taxe și impozite să nu fie îngreunată”, a mai spus Hurduzeu.
Reducerile paușale, „o iluzie”
În opinia sa, o reducere uniformă de 10% a cheltuielilor de personal nu va rezolva problemele structurale ale administrației publice.
„Nu cred că o reducere de 10% a cheltuielilor de personal va rezolva problemele structurale. Este o iluzie vândută românilor. Sunt de acord cu flexibilizarea angajărilor și sancționarea incompetenței, dar reducerile de personal nu trebuie să fie paușale și fără o analiză a efectelor”, a afirmat oficialul.
Hurduzeu a reiterat că angajații din primării au dreptul constituțional de a protesta, însă consideră că Guvernul ar fi trebuit să intensifice dialogul cu aleșii locali înainte de a propune astfel de măsuri.



